Cum se comporta Negoiță cu omul care avea grijă de viitorul lui Dinamo: „Eu vorbeam și el întreba cât costă metrul de polistiren și BCA! Mi-am luat șapca și am dat cu ea de pământ!” | VIDEO EXCLUSIV

  • Publicat:
  • Actualizat:

Gabriel Răduță, fostul șef al Centrului De Copii și Juniori al lui Dinamo, a dezvăluit un episod incredibil la ProSport LIVE.

Ex-fotbalist, acum în vârstă de 52 de ani, a fost instalat în funcție în 2013 și a lucrat la CCJ până în această vară.

Postul său a fost preluat de Emil Ursu, 56 de ani, iar ca obiective au rămas „promovarea jucătorilor la echipa mare și să ne batem la campionat la toate grupele de vârstă”.

„Ruptura a fost generală, a dmonului Negoiță, adică a spus că nu-l mai intersează, inclusiv de Centrul de Copii și Juniori…A zis de vreo doi – trei ani asta, cam așa…
Atunci nu prea am mai comunicat, doar miercuri, când mergeam și jucam fotbal cu toții. Eu tot îi spuneam tot felul de lucuri despre Centru și el vorbea despre polistiren, pe cuvântul meu de onoare.

Aveam probleme, nu aveam cu cine să vorbesc la club despre lipsuri și m-am dus la el. i-am spus: Domnule Negoiță! Vă rog să mă ascultați cinci minute, că am mari probleme la Centru” a declarat Gabriel Răduță la ProSport LIVE (de la minutul 50 al emisiunii până la minutul 53).

Răduță: „Mi-am luat șapca și am dat cu ea de pământ!”

„Am început să vorbesc, și vorbeam, și vorbeam, dar el se uita prin mine, era cu gândul în altă parte. La un moment dat vine un băiat, acolo la meciul de fotbal de care vă vorbeam, unul care era de pe șantier, și după ce tot vorbesc vreo jumătate de oră, Negoiță zice: Auzi, Costine – așa îl cheamă pe băiatul respectiv – cât e metrul de polistiren și BCA (n.red- Beton celular autoclavizat)? Atunci mi-am luat șapca și am dat cu ea de pământ!”, a mai spus fostul oficial al roș-albilor, Gabriel Răduță.

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×